Medicul personal al lui Felix a vorbit. De ce boli suferea sportivul și ce i-a interzis medicul recent
Felix Baumgartner a fost omul care a atins cerul, dar care, în tăcere, s-a luptat cu propriile limite. Un nume care a intrat în istorie după ce, în 2012, a realizat un salt supersonic din stratosferă, de la aproape 40.000 de metri altitudine. A fost momentul în care întreaga planetă a stat cu sufletul la gură, privind cum un om sfidează gravitația. Dar dincolo de imaginea eroului îmbrăcat în costum presurizat, exista un bărbat care trăia cu teamă, durere și limite – pe care a ales, de cele mai multe ori, să le ignore.
Frica pe care nu o vezi în poze: claustrofobia
Puțini știu că unul dintre cele mai mari obstacole ale lui Felix nu a fost înălțimea sau pericolul propriu-zis al salturilor, ci claustrofobia. Frica de spații închise. O frică care devenea copleșitoare atunci când trebuia să îmbrace costumul presurizat, asemănător celor folosite de astronauți, și să petreacă ore întregi într-o capsulă mică, izolat de lume.
Felix nu a ascuns niciodată că acea senzație îl bântuia. Însă, în loc să renunțe, a ales să lupte. Cu ajutorul psihologului sportiv Dr. Michael Gervais, a învățat să-și controleze mintea. Tehnici de respirație, antrenamente mentale, expunere treptată – totul pentru a face față unei fobii care l-ar fi putut opri înainte să-și atingă visul. A învățat, pas cu pas, să respire dincolo de frică.
Corpul îi trimitea semnale, dar el continua
Pentru misiunile extreme, era monitorizat constant de o echipă medicală coordonată de Dr. Jonathan Clark, fost medic al NASA. Avea parte de evaluări riguroase, analize cardiovasculare, teste de stres. Organismul său, deși antrenat și puternic, începuse deja să dea semne de oboseală.
Medicii îi recomandaseră, în mod repetat, să renunțe la misiunile solicitante, mai ales cele care implicau zboruri la altitudini mari sau condiții meteorologice instabile. Îi vorbeau despre riscurile crescute odată cu vârsta, despre pericolul unui stop cardiac, despre cât de fragil poate deveni corpul chiar și al unui campion. Dar Felix… nu știa să trăiască altfel.
Ultimul zbor – între cer și liniște
Pe 17 iulie 2025, Felix se afla în vacanță în Italia, la Porto Sant’Elpidio. Era o zi aparent obișnuită de vară. A urcat pe parapanta motorizată – un aparat cu care se simțea liber, în control. A decolat din apropierea campingului unde era cazat și a survolat zona, ca în atâtea alte dăți.
Dar ceva s-a întâmplat. La un moment dat, martorii spun că aparatul a început să piardă altitudine brusc. Nu au fost manevre de evitare. Nu a fost niciun semn de panică. Felix s-a prăbușit direct într-un bazin al campingului. Autoritățile italiene iau în calcul ipoteza unui stop cardio-respirator, o pierdere subită a cunoștinței – posibil cauzată de o problemă cardiacă nediagnosticată sau ignorată.
Un om care a trăit cu focul în piept
Cei care l-au cunoscut spun că, în ultimii ani, medicii i-au tot spus să se oprească. Să o lase mai ușor. Să aleagă viața în locul adrenalinei. Dar el le-ar fi răspuns simplu: „Așa sunt eu. Nu știu să trăiesc altfel.”
Felix Baumgartner nu era doar un temerar. Era un om cu visuri mari și o inimă care bătea mai tare decât a altora. Însă aceeași inimă, poate, a fost cea care i-a cedat într-un moment de liniște, departe de public, departe de strigătele mulțimii.
Povestea lui rămâne o lecție
Felix a inspirat o lume întreagă să-și depășească limitele. A arătat ce înseamnă curajul. Dar, poate mai important decât recordurile, este lecția din spatele tragediei sale: ascultă-ți corpul. Ascultă-ți sănătatea. Uneori, adevăratul curaj nu e să urci la 40.000 de metri și să sari. Ci să știi când să te oprești.
Moartea lui Felix Baumgartner nu e doar o pierdere pentru sportul extrem, ci o amintire dureroasă că suntem, până la urmă, oameni. Și că, oricât am vrea să zburăm, inimile noastre au nevoie de grijă, nu doar de visuri.