Femeia, cunoscută ca fostă profesoară de matematică, a fost găsită fără viață, după ce și-a dat foc într-un spațiu public.
Ce au transmis autoritățile, după ce profesoara de matematică și-a dat foc
Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost efectuat în jurul orei 11:10, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție. Pompierii din Petrila și Petroșani, alături de ambulanța SMURD și un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila, au ajuns rapid în zona indicată.
Cu toate acestea, la sosirea echipajelor, victima nu mai prezenta semne vitale.
„Spre locul indicat s-au deplasat de urgenţă, ambulanţa SMURD Petrila, un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petrila, cât şi un echipaj de pompieri de la Petroşani. Din nefericire, victima, o femeie, a fost găsită decedată, iar cazul a fost preluat de către instituţiile abilitate”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, potrivit Agerpres.
De ce ar fi ajuns profesoara de matematică să își dea foc
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Orașului Petrila, primele cercetări nu indică implicarea altor persoane în incident. În lipsa unor urme evidente de violență externă sau a indiciilor privind vreo infracțiune, autoritățile iau în calcul varianta sinuciderii. Ancheta a fost preluată de procurorii competenți, care coordonează demersurile investigative pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Până la acest moment, nu există informații clare cu privire la motivele care au determinat-o pe femeie să recurgă la un asemenea gest. Dosarul penal deschis vizează documentarea completă a situației, iar cercetările continuă pentru a se afla dacă victima a lăsat vreun mesaj sau dacă în trecut a mai manifestat semne de suferință psihică ori alte forme de vulnerabilitate.
Gestul radical al fostei profesoare a șocat comunitatea locală, iar autoritățile vor să afle dacă în spatele acestei tragedii se află un cumul de factori personali, sociali sau medicali.