**„Cel mai mare coșmar al lui Nicușor Dan. «Va fi rotativă»” – comentariu dezvoltat**
Pentru un om al rigoarei, al formulelor precise și al calculelor matematice, instabilitatea este un dușman tăcut, dar constant. Nicușor Dan, cu imaginea sa de tehnocrat ancorat în soluții, nu în vorbe, nu și-a ascuns niciodată neîncrederea față de tot ceea ce presupune improvizație politică. În acest context, ideea unei conduceri „rotative” – adică a unei guvernări schimbătoare, în care puterea se mută periodic de la un partid la altul după o înțelegere de culise – capătă pentru el conotația unui coșmar administrativ și moral.
„Va fi rotativă” nu mai e o simplă remarcă tehnică sau o observație seacă despre algoritmi de putere. Devine un verdict sumbru, o anticipare a haosului politic care se poate instala într-o țară unde deja lucrurile se mișcă greu. Într-un astfel de sistem, fiecare decident guvernamental vine cu propriul set de priorități, deseori contradictorii, anulând ceea ce a început cel dinainte. Se opresc proiecte majore, se blochează investiții, se schimbă oameni, iar administrația devine un pendul între intenții bune și orgolii de partid.
Pentru Nicușor Dan, care a pledat mereu pentru coerență în marile politici urbane, pentru planuri pe termen lung și pentru scoaterea deciziei publice din mâna intereselor de moment, ideea de „rotativă” este simbolul exact al opusului. E simbolul superficialității, al administrației improvizate, al aparenței care ia locul substanței. Într-un oraș precum Bucureștiul, unde infrastructura, urbanismul și mobilitatea au nevoie de decenii de muncă și continuitate, schimbarea regulată a viziunii guvernamentale devine nu doar un inconvenient, ci o amenințare directă.
Mai mult, o astfel de rotație riscă să afecteze chiar relația dintre administrația locală și cea centrală. Un primar general care încearcă să pună ordine într-un oraș haotic are nevoie de un parteneriat stabil cu guvernul. Dacă partenerul se schimbă o dată la câteva luni, dacă se resetează permanent agenda, dacă fiecare nou „lider temporar” vrea să își pună amprenta, totul devine imposibil de planificat. Este ca și cum ai încerca să construiești o casă pe o temelie care se mută singură din loc la fiecare schimbare de sezon.
Dar poate cel mai adânc motiv pentru care această idee este percepută de Nicușor Dan ca un coșmar ține de caracterul său profund idealist. În ciuda aparenței sale reci, el este animat de o credință sinceră că politica trebuie să fie un loc al meritului, al adevărului și al muncii bine făcute. „Rotativa” – în logica ei de compromis, de împărțire a funcțiilor fără o ierarhie clară a competențelor – vine ca o ofensă adusă acestui idealism. Este ca o piesă de teatru în care rolurile principale se dau pe rând, nu pe merit, ci după scenariul scris în spatele cortinei.
Și astfel, în fața unui mecanism politic care nu garantează stabilitate, ci doar alternanță, și nu construcție, ci repetiție, Nicușor Dan se vede în fața unei realități cu care nu poate negocia. Coșmarul nu este doar în faptul că va fi rotativă – ci că, prin această rotire, nimic nu mai are timp să prindă rădăcini. Nimic nu mai are timp să se vindece, să crească, să dureze.