CCR a respins cererea lui George Simion de anulare a alegerilor prezidențiale – Politica | DinPopor

 

Curtea Constituțională a României a respins, joi dimineață, cu unanimitate de voturi, cererea liderului AUR, George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale desfășurate pe 18 mai 2025. Candidatul care a câștigat scrutinul este Nicușor Dan, susținut de o majoritate de peste 53% dintre alegători. CCR a transmis printr-un comunicat oficial că:

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată”.

Urmează validarea oficială a rezultatului

CCR va organiza joi, la ora 12:00, o ședință în care va valida rezultatul alegerilor. Hotărârea de respingere a contestației va fi comunicată imediat Biroului Electoral Central.

George Simion a formulat contestația miercuri, susținând că alegerile au fost fraudate și că s-au implicat state străine, în special Franța, acuzând totodată că „100 de milioane de euro a fost bugetul alocat numai în Republica Moldova” pentru cumpărarea voturilor.

CCR a informat că:

„cererea trebuia semnată olograf în original sau electronic, conform regulamentului său de funcționare”,

și a subliniat că documentul transmis de liderul AUR era semnat olograf doar în copie. Instanța nu a mai precizat ulterior dacă Simion a respectat condițiile legale și a retrimis cererea în formă corectă.

Rezultatele oficiale anunțate de Biroul Electoral Central indică faptul că Nicușor Dan a obținut 53,60% din voturi, în timp ce George Simion a fost votat de 46,40% dintre alegători. Prezența la urne a fost de 64,72%, adică peste 11,64 milioane de alegători.

Reacțiile celor doi candidați nu au întârziat să apară. George Simion a scris pe pagina sa de Facebook:

„CCR a continuat lovitura de stat! Nu ne rămâne decât să luptăm! Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptămâni!”

Ulterior, el a adăugat într-un comentariu:

„În foarte scurt timp vom avea iarăși alegeri și va trebui să fim muuuult mai pregătiți!”

Întrebat despre decizia CCRNicușor Dan a spus:

„Eu cred că era clar de la început pentru toată lumea că e ceva complet artificial. Eu n-am văzut-o pe cea scrisă, dar să spui că s-au dat sute de milioane de euro în Moldova e total nerezonabil”.

Simion afirmase, cu doar câteva zile înainte, că documentul depus la CCR are:

„aceleași argumente invocate de CCR pentru anularea alegerilor organizate pe 24 noiembrie și 8 decembrie 2024”.

Acuzațiile sale privind implicarea unor state străine în procesul electoral și presupusa fraudare a voturilor nu au fost susținute cu dovezi.

Atât Guvernul Franței, cât și Executivul din Republica Moldova au respins acuzațiile lansate de George Simion.

„Cetățenii români din R. Moldova au votat liber. Facem apel către actorii politici să evite acuzațiile nefondate și jignirile la adresa votanților din R. Moldova”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău.

La rândul său, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a contrazis afirmațiile lui Simion privind nereguli în sistemele informatice. Într-un comunicat de presă, STS a precizat:

„În sistemul IT sunt înregistrați toți românii care au votat în străinătate și în țară, în aceeași bază de date, iar dacă un CNP este validat în două secții de votare, indiferent dacă sunt în țară sau în străinătate, se emite notificare de fraudă în timp real către Ministerul Afacerilor Interne”.

De asemenea, instituția a subliniat că:

„Votul este exprimat de către alegători prin ștampila pusă pe buletinele de vot, pe hârtie. Rezultatul votării este consemnat în fiecare secție pe procese-verbale pe hârtie, semnate și asumate de toți membrii din secția de votare”.

După închiderea urnelor, George Simion și-a declarat victoria, însă, odată cu apariția rezultatelor oficiale, a revenit asupra declarațiilor și l-a felicitat public pe Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor.

Scrutinul a fost monitorizat de observatori internaționali, care au transmis pe 19 mai că:

„Ziua scrutinului a fost, în general, calmă, bine organizată și s-a desfășurat cu profesionalism, în timp ce provocările legate de accesibilitate au persistat”.

Misiunea comună de observare a fost realizată de Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) și Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE), cu 44 de observatori din 19 state – dintre care 37 de experți și observatori pe termen lung din partea ODIHR și 7 parlamentari și membri ai staff-ului AP OSCE.

Potrivit raportului lor:

„Pregătirile tehnice pentru turul doi au fost profesioniste și eficiente, în ciuda lipsei continue de transparență în activitatea administrației electorale”.

Observatorii au remarcat că:

„Perioada dintre primul tur și începerea campaniei din turul doi nu a fost reglementată”,

ceea ce a dus la reluarea campaniei de către candidați fără o etichetare oficială a materialelor. Au fost semnalate și cazuri în care partidele sau candidații nu știau exact ce activități sunt permise în perioada oficială de campanie, aspect care a influențat participarea politică.

„Drepturile la libertatea de întrunire și asociere au continuat să fie respectate, deși mediul campaniei a fost polarizat și caracterizat de o retorică negativă, ostilă împotriva candidaților, care a fost adesea personală și agresivă”.