Mai multe instituții bugetare, obligate să reducă personalul. Premierul cere restructurări masive în aparatul de stat

Mai multe instituții bugetare, obligate să reducă personalul. Premierul cere restructurări masive în aparatul de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, mai multe instituții bugetare vor fi nevoite să facă nu doar ajustări de buget, ci și disponibilizări de personal. Premierul a transmis un mesaj ferm: organigramele trebuie reduse, iar instituțiile trebuie să funcționeze cu mai puțini angajați.

Instituții bugetare vizate de concedieri: se cer scheme de personal mai suple

Într-o intervenție la Antena 3 CNN, jurnalistul Radu Tudor a prezentat o listă de instituții publice care au primit, luni după-amiază, instrucțiuni clare de la Palatul Victoria: „Reduceți numărul de angajați și restructurați posturile.” Potrivit surselor guvernamentale, premierul Ilie Bolojan a transmis că, dacă o instituție a funcționat cu 40 de angajați, poate funcționa și cu 20.

Lista instituțiilor care vor face disponibilizări:



Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, parte a aparatului de lucru al Guvernului, fără personalitate juridică.



Agenția Națională pentru Romi, instituție cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului.

Agenția Națională Anti-Doping, coordonată de prim-ministru, finanțată din venituri proprii și subvenții de la stat.

Autoritatea pentru Reglementarea Operațiunilor Petroliere Off-shore la Marea Neagră, aflată în subordinea Guvernului.

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, instituție cu personalitate juridică, în coordonarea directă a premierului.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România și

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, ambele finanțate din bugetul de stat.

Oficiul pentru Licență Industrială, aflat în coordonarea directă a prim-ministrului.

Toate aceste structuri sunt subordonate fie Cancelariei Prim-Ministrului, fie Secretariatului General al Guvernului și au fost incluse pe lista de reforme instituționale pentru eficientizarea cheltuielilor publice.

Disponibilizările vin la pachet cu plafonarea sporurilor

Această decizie de restructurare a fost anunțată în aceeași zi în care Guvernul a adoptat ordonanța care limitează sporurile pentru condiții periculoase sau vătămătoare la maximum 300 de lei brut lunar. Măsura vizează întreg sectorul bugetar și este parte a unui plan mai amplu de reducere a cheltuielilor statului.