Mărturia cutremurătoare a mamei elevului român rănit în atacul din Austria: „Dumnezeu a făcut o minune”. Răzvan a fost împușcat de două ori în cap
Răzvan, un adolescent român de 17 ani, a fost grav rănit în atacul armat care a avut loc marți dimineață într-o școală din Graz, Austria. Tânărul a fost împușcat de patru ori – două gloanțe l-au atins în cap, unul în braț și altul în picior. Elevul a fost dus de urgență la spital și operat, iar starea lui este acum stabilă, potrivit familiei și apropiaților.
Mama băiatului a transmis că intervenția chirurgicală a decurs bine și a spus că este recunoscătoare medicilor.
„Răzvan e bine, e stabil. Dumnezeu a făcut o minune”, a declarat aceasta pentru Antena 3.
Femeia a mai spus că se simte profund afectată și le poartă gânduri tuturor părinților care și-au pierdut copiii în atac.
Pastorul Fedor Covaci, apropiat al familiei, a confirmat starea băiatului și gravitatea rănilor suferite.
„Răzvan e stabil, cu mama nu pot lua legătura, probabil a mers la spital, operația a decurs bine, mama e bucuroasă pentru că operația a reușit. Patru gloanțe i-au intrat în corp, la picior, la braț și două la cap. E un gimnaziu recunoscut, o școală bună”, a afirmat pastorul.
Al doilea elev român rănit în atac se află, de asemenea, internat, dar are o stare mai puțin gravă. Ministerul Afacerilor Externe din România a confirmat că ambii tineri primesc îngrijiri medicale în Austria, sub supravegherea autorităților locale.
„Ambasada României la Viena s-a autosesizat și a contactat autoritățile locale pentru a obține informații oficiale despre posibila implicare a cetățenilor români. Autoritățile austriece au confirmat că printre răniți se află doi români”, a transmis MAE într-un comunicat oficial.
Atacul s-a petrecut marți dimineață, în orașul austriac Graz, când un tânăr de 21 de ani, fost elev al instituției, a pătruns în școală cu două arme și a început să tragă la întâmplare asupra profesorilor și elevilor. Nouă tineri au fost uciși pe loc – șase fete și trei băieți – iar alte 12 persoane au fost rănite. După ce a comis masacrul, atacatorul s-a sinucis într-o toaletă din incinta clădirii.
Autoritățile austriece au fost șocate de modul în care agresorul a reușit să intre în școală înarmat. Oamenii din Graz au reacționat imediat, adunându-se în fața instituției cu flori, lumânări și mesaje de doliu. Paza a fost întărită, iar accesul în incintă a fost blocat complet de forțele de ordine.
Guvernatorul regiunii Stiria, Mario Kunasek, a transmis un mesaj emoționant după atac:
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Graz este incredibil. În calitate de guvernator al Stiriei și de tată, sunt profund întristat de acest act nebunesc, care a provocat atât de mult rău și suferințe incredibile”.
Premierul și cancelarul Austriei au calificat atacul drept cel mai grav eveniment armat din istoria recentă a țării. Ca reacție oficială, guvernul a decretat trei zile de doliu național. Drapelele au fost coborâte în bernă în toate instituțiile publice, iar manifestările culturale au fost amânate.
La liceul din Graz, atmosfera este apăsătoare. În curtea școlii, unde altădată se auzeau vocile elevilor, acum domnește liniștea, iar în fața porții s-au adunat grămezi de lumânări și mesaje de condoleanțe. Poliția rămâne în zonă pentru a asigura securitatea, dar și pentru a continua ancheta. Autoritățile nu au oferit detalii despre motivele atacatorului și spun că investigațiile sunt în curs.