O noua decizie luată de Ilie Bolojan. Este știrea momentului în România care va afecta toți românii

Premierul Ilie Bolojan a ieșit public cu un mesaj ferm despre neregulile și supradimensionarea aparatului administrativ din sediul Guvernului. El a spus că a început o analiză punctuală a structurilor din instituție și a descoperit anomalii flagrante, cum ar fi o Direcție de Protocol cu 30 de angajați.

„Am avut o curiozitate – la Palatul Cotroceni, câţi sunt la protocol? Nouă”

, a precizat Bolojan, subliniind diferența semnificativă față de Președinție, unde activitățile de reprezentare ar trebui să fie mai numeroase și mai complexe.

Servicii întregi cu angajați care nu pot spune ce fac

În aceeași linie, premierul a semnalat că există în Guvern un așa-numit „Serviciu de reziliență instituțională” unde activează 12-13 persoane.



„Le e greu să explice la ce lucrează”



, a spus Bolojan. El a făcut o paralelă între acest departament și zonele aglomerate din instituție, cum ar fi cele care se ocupă de contencios sau de organizarea ședințelor de Guvern:

„Gândiţi-vă că în clădirea Guvernului sunt oameni care lucrează din greu (…) Credeţi că acei colegi sunt motivaţi când văd că alţii sunt relaxaţi?”

Bolojan a avertizat că astfel de disproporții și lipsa unor criterii clare de eficiență duc, în final, la costuri directe pentru contribuabili.

„Orice om care nu îşi justifică activitatea înseamnă mai puţine trotuare în localitate, mai puţine şcoli reabilitate sau o taxă în plus”

, a explicat el.

Premierul a adăugat că a fost nevoit, la preluarea funcției, să evalueze direcțiile aflate în clădirea Guvernului care îi sunt subordonate direct.

„Când am ajuns premier, a trebuit să văd ce aparat, care sunt direcţiile care lucrează în clădirea Guvernului, pentru premier”

, a precizat Bolojan.

În discursul său, Ilie Bolojan a insistat pe ideea că aceste structuri birocratice nejustificate nu doar consumă resurse, ci afectează și moralul angajaților care muncesc real în instituție.

„Credeți că acei colegi sunt motivați când văd că în alte zone unii sunt destul de relaxați?”

, a întrebat retoric premierul, făcând referire la discrepanțele de muncă dintre departamente.

Premierul a subliniat că reforma administrației centrale trebuie să înceapă cu o evaluare clară a rolului fiecărui angajat.

„Trebuie făcut un calcul corect al personalului, pentru că el nu e plătit cu bani din cer. E din banii celor care contribuie la taxe și impozite”

, a punctat Ilie Bolojan. Mesajul său s-a adresat în mod direct opiniei publice, sugerând că fiecare angajat nejustificat înseamnă o investiție în minus în infrastructura locală sau educație.

Un alt punct adus în discuție a fost suprapunerea competențelor între diferite structuri de forță, precum poliția locală, poliția națională și jandarmeria. Bolojan a spus că această situație generează haos și cheltuieli inutile și a cerut o clarificare fermă a responsabilităților fiecărei instituții. El a insistat că această reformă este necesară pentru eliminarea dublărilor de funcții și pentru eficientizarea activității în teren.

De altfel, premierul a transmis că este imperativ ca fiecare instituție publică să fie supusă unui control detaliat, pentru a stabili clar cine își justifică salariul și cine doar încarcă schema.

„La fiecare instituţie trebuie să facem un calcul pentru că ei nu-s plătiţi cu banii din cer, e tot din banii celor care contribuie la taxe şi impozite”

, a reiterat premierul.

Bolojan a subliniat că toate aceste demersuri nu țin de austeritate, ci de o chestiune de bun simț administrativ.

„Am constatat că avem o Direcţie de protocol care are, cred, 30 de oameni. Ei organizează vizite. Trebuie văzut, între 9 şi 30 parcă ar trebui să facem o analiză”

, a conchis premierul, reafirmând că fiecare leu din buget trebuie justificat și direcționat spre zone care chiar aduc valoare în serviciul public.