Ea este Luiza, mămica de 24 de ani care a murit după ce a născut prin cezariană. Și-a ținut băiețelul în brațe și s-a stins. Mai avea două fetițe gemene acasă: „Când a operat-o, i l-a dat de l-a văzut și l-a pupat”

Două fotografii făcute în grabă, dar pline de emoție. Sunt primele și ultimele clipe în care Luiza și-a ținut bebelușul în brațe. Tânăra de 24 de ani era în culmea fericirii. A ales să nască în Novaci, într-un spital orășenesc din Gorj, la nici 10 kilometri depărtare de casă.

Am vorbit cu ea după ce a ieșit din operație, cred că la 20 de minute.

boulder-collide.com

Când a operat-o, i l-a dat (nr- pe nou-născut) de l-a văzut și l-a pupat, a declarat soțul Luizei.

La ora 7 dimineața Luiza naște prin cezariană un băiat perfect sănătos. La mai puțin de o oră medicii observă că pacienta avea hemoragie severă și încearcă să oprească sângerarea. Abia după circa trei ore decid să o transfere pe tânără la spitalul județean din Târgu Jiu, în stare extrem de gravă.

La prezentare, pacienta era în comă, asistată mecanic. Cazul a fost preluat de o echipă multidiciplinară alcătuită din medici ginecologi și anesteziști, dar și un chirurg și un medic urolog, care au acționat de urgență, a declarat MIHAELA ȚICLEANU, purtător de cuvânt SJU TÂRGU JIU.



După o operație complicată, la ora 18, soțul femeii cere transferul la Craiova, cu elicopterul.



Acesta nu poate decola din cauza condițiilor meteo nefavorabile, așa că proaspăta mămică e transferată cu ambulanța. Doar că și aici apar probleme.

Nu avea medic ambulanța? Aveau medicul care era de gardă, dar nu putea să plece. Și a trebuit să așteptați? Au trebuit să cheme medic de acasă și asta a mai durat cred că o oră, a declarat soțul Luizei.

La Craiova, tânăra ajunge după ora 21, iar medicii constată decesul.

Bineînțeles că voi face plângere pentru că nu mi se pare în regulă ca o fată de 24 de ani să moară într-un timp atât de scurt, fiind sănătoasă și cu toate analizele bune, a declarat soțul Luizei.

Luiza se căsătorise anul trecut și era mama unor fetițe gemene.

Cei de la DSP fac acum o anchetă la spitalul din Novaci. În plus, sunt așteptate și rezultatele necropsiei.