Capitala ar putea avea un nou primar interimar, în contextul în care Nicușor Dan se pregătește să preia mandatul de președinte al României. Pe masa Consiliului General al Municipiului București (CGMB) se află un proiect de hotărâre care ar putea schimba complet configurația administrației locale.
Concret, Stelian Bujduveanu, actual viceprimar din partea PNL, este propus pentru a prelua funcția de primar interimar al Capitalei, potrivit stiri online.
Ce prevede proiectul de hotărâre
Ședința extraordinară a CGMB este programată pentru vineri, 23 mai 2025, și a fost convocată chiar de Nicușor Dan, în contextul tranziției instituționale. Pe ordinea de zi se află:
„Proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 6/2025 privind desemnarea viceprimarului care va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului General.”
Dacă documentul va fi votat favorabil, Stelian Bujduveanu va fi desemnat primar interimar, înlocuindu-l pe Adrian Vigheciu (PSD), care fusese inițial stabilit ca succesor de drept.
Noua formulare propusă:
„Se desemnează domnul viceprimar Bujduveanu Stelian să exercite primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului General al Municipiului București.”
Cine sunt cei doi viceprimari
-
Stelian Bujduveanu (PNL) – activ implicat în proiectele de infrastructură și mobilitate urbană ale Capitalei.
-
Adrian Vigheciu (PSD) – inițial desemnat să preia conducerea în cazul vacantării funcției de primar general.
Amândoi au fost votați ca viceprimari începând cu 23 ianuarie 2025, dar modificarea proiectului de hotărâre ar putea repoziționa decisiv echilibrul de putere din Capitală.