Răsturnare totală de situație. La asta nu se aștepta nimeni. Pe cine propune AUR premier la negocierile cu președintele Nicușor Dan

Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR și fost coordonator politic al lui George Simion, a anunțat că formațiunea discută despre posibilitatea de a forma un guvern minoritar AUR, condus de Călin Georgescu, după alegerile prezidențiale. Numele acestuia ar urma să fie propus oficial președintelui Nicușor Dan la rundele de consultări.

Guvern minoritar AUR cu Călin Georgescu – planul discutat în teritoriu, nu la centru
Potrivit lui Lulea, nu au existat negocieri directe la vârful partidelor, ci discuțiile s-au purtat punctual, cu parlamentarii din teritoriu, atât din rândul social-democraților, cât și al liberalilor.

„În momentul de față nu există discuții la nivel central cu membrii, cu cei care reprezintă Partidul Social Democrat. Există discuții la nivelul fiecărui județ între parlamentari, dar nu doar cu cei de la PSD. Există o comunicare permanentă și cu parlamentarii de la PNL și de la PSD”, a explicat prim-vicepreședintele AUR.

În viziunea sa, PSD ar fi trebuit să se apropie mai mult de electoratul suveranist, pentru a-și reface credibilitatea. Lulea a transmis că AUR nu a ascuns niciodată orientarea sa proeuropeană, dar a subliniat că a asculta de alegători este o condiție esențială.

„Noi am spus tot timpul că suntem proeuropeni și cei de la PSD, din punctul meu de vedere, dacă doreau o redresare și să se valideze din nou în fața electoratului, trebuiau să admită că au un electorat suveranist și să asculte de voința acestuia, așa cum și noi am făcut acest lucru”, a spus Marius Lulea.



Marius Lulea a respins ideea unei alianțe de guvernare între PSD și PNL, afirmând că electoratul nu susține această formulă și că soluția mai realistă ar fi un guvern minoritar care să poată începe o reformă reală a instituțiilor.



Citește și:

„Nu cred că PSD, alături de PNL, reprezintă o soluție, pentru că, iată în ce situații au ajuns. Electoratul nu vede cele două partide împreună. Poate că mai degrabă un guvern minoritar ar putea reprezenta o soluție care să ducă la reformarea statului, un guvern minoritar, patriotic, dar repet, în eventualitatea în care românii decid”, a declarat acesta.

Conform unor surse interne din partid, AUR intenționează să îl susțină pe Călin Georgescu ca viitor prim-ministru, în eventualitatea în care vor avea ocazia să formeze un guvern minoritar. Propunerea ar urma să fie prezentată oficial în cadrul consultărilor de la Cotroceni, după alegerile prezidențiale, când președintele Nicușor Dan va demara rundele de negocieri pentru desemnarea premierului.

Marius Lulea a mai precizat că discuțiile din teritoriu sunt constante și că se axează pe identificarea de sprijin punctual pentru un posibil guvern minoritar condus de AUR. Deși contactele nu sunt instituționale, liderul AUR susține că există deschidere la nivel local pentru astfel de colaborări, atât în rândul PSD, cât și în cel al PNL.

Această mișcare marchează o schimbare de strategie pentru AUR, care pare să evite alianțele clasice și preferă să construiască o majoritate fragmentată, dar suficientă pentru a susține un guvern cu un mandat clar: reformarea statului și ascultarea voinței electoratului cu înclinații suveraniste.