Gabriela Cristea, mesaj emoționant pentru Tavi Clonda: „Indiferent de ce face acolo, noi îl susținem”

Gabriela Cristea a vorbit deschis despre sentimentele ei față de soțul ei, Tavi Clonda, plecat departe de familie pentru a participa la emisiunea „Tempting Fortune România”. Invitată în cadrul podcastului Online Story, moderat de Cornelia Ionescu, prezentatoarea a oferit un mesaj sincer și profund, explicând cât de mult înseamnă sprijinul din partea celor dragi.

Gabriela Cristea: „Sunt mândră de el, oricum ar fi evoluția lui”

Întrebată dacă are un mesaj special pentru partenerul său aflat în competiție, Gabriela a răspuns cu umor:

boulder-collide.com

„Vii tu acasă! Nu, glumesc. Nu ăsta este mesajul pentru el”, a spus ea zâmbind.

Ulterior, într-un ton serios, a transmis un gând puternic:

„Nu știu dacă am un mesaj neapărat pentru el, pentru că toate lucrurile pe care am avut să i le spun sau pe care am să i le spun, i le spun la momentul acela. Singurul lucru pe care vreau să i-l spun este că, indiferent de cât de tentant va fi pentru el, sau mai puțin tentant, eu sunt foarte mândră și sunt fericită că am putut să-l susțin. Să-l susțin eu, dar să-l susțină și fetele, într-un fel sau altul.”

Plecarea lui Tavi, un moment dureros pentru întreaga familie

Vedeta a povestit și cum a fost momentul plecării lui Tavi Clonda la filmările emisiunii de aventură. Împreună cu fetițele lor, l-a condus la aeroport și a trăit un moment greu de uitat:

„L-am dus la aeroport. Ne-am îmbrățișat și l-am lăsat cu un minut mai mult în care ne-am îmbrățișat și gata, end of story.”

Tavi Clonda, copleșit de dorul față de Gabriela și fiicele lor

Declarațiile Gabrielei vin la scurt timp după ce Tavi Clonda a avut un moment emoționant în cadrul unei ediții recente din Tempting Fortune România. Cu lacrimi în ochi, artistul a vorbit despre dorul profund pe care îl simte față de soția sa și de cele două fiice.



„Încerc să nu mă gândesc foarte tare, pentru că aș lua primul avion și aș pleca. Trag de mine cât pot de tare”, a mărturisit Tavi, potrivit relatărilor din emisiune.

O provocare emoțională, nu doar fizică

Participarea la „Tempting Fortune România” nu este doar un test de anduranță fizică, ci și un adevărat test emoțional pentru Tavi Clonda. Totuși, susținerea necondiționată a Gabrielei Cristea și dragostea fiicelor lor îi oferă puterea de a merge mai departe, chiar și în cele mai dificile momente ale competiției.