Tragedie inimaginabilă: un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat vestea morții mamei sale. Lanțul unei tragedii devastatoare
iulie 5, 2025 de Andrei
Ziua de 24 martie avea să rămână pentru totdeauna o rană deschisă în sufletul unei familii din Serbia. În doar câteva minute, durerea s-a transformat în tragedie, iar un fiu a plecat spre mama lui nu pentru a-i aprinde o lumânare, ci pentru a-i urma pe un drum fără întoarcere.
Slavisa avea 28 de ani. Era tânăr, cu o viață întreagă înainte și cu o inimă plină de iubire pentru familia sa. În acea dimineață, nimic nu prevestea dezastrul. Se afla în mașină cu fratele său mai mare, Staniša, și cu cumnata. Mergeau împreună pe drumul dintre Majdanpek și Bor, un drum obișnuit, cu serpentine molcome și pădure de-o parte și de alta, când telefonul a sunat. Vestea primită în acel apel avea să-i zdrobească sufletul: mama lui, grav bolnavă de ani de zile, se stinsese din viață.
Pentru Slavisa, acel telefon nu a fost doar un anunț. A fost o prăbușire. A fost momentul în care lumea lui, deja zguduită de pierderea tatălui și a bunicii, s-a rupt în mii de cioburi. Șocul a fost atât de puternic, încât nu a mai putut controla volanul. Inima lui, deja rănită, l-a trădat pe un drum pe care nu mai putea vedea clar din cauza lacrimilor.
Mașina a părăsit șoseaua, a lovit doi copaci și s-a prăbușit într-o râpă. Slavisa a murit pe loc. Nu a apucat nici măcar să-și rostească durerea. Nici să plângă, nici să își ia rămas-bun. A plecat din această lume cu o povară în piept și cu sufletul înăbușit de durere.
Fratele său, Staniša, a fost grav rănit. Medicii au spus că are traumatisme serioase la piept. Cumnata lor și-a fracturat o mână. Amândoi au fost transportați de urgență la Spitalul General din Požarevac. Sunt în viață, dar poartă cu ei o altfel de rană, una care nu se vede la radiografii: pierderea lui Slavisa.
Când un om moare, familia plânge. Dar când doi mor în aceeași zi, când o mamă și un fiu se sting la câteva minute distanță, lacrimile nu mai pot fi ținute în frâu. Nu mai e durere, e deznădejde. E un gol uriaș în sufletul celor rămași.
Familia lui Slavisa a fost urmărită de suferință. Tatăl lui murise cu ani în urmă. Bunica, pe care o iubea nespus, fusese lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Iar mama – o femeie blândă, dar măcinată de boală – se stingea încet, pe un pat de spital. Cu toate acestea, Slavisa mergea mai departe. Muncea, își ajuta fratele, își păstra demnitatea. Până în acea zi.
Șeful lui a vorbit cu lacrimi în ochi despre ultimul lor schimb de cuvinte. „Mi-a spus că nu poate veni la muncă, că i-a murit mama. Nici nu știam ce să-i spun. Ce cuvinte să-i dai unui om care tocmai și-a pierdut părintele? I-am zis doar să aibă grijă de el. N-am știut că nu îl voi mai vedea niciodată. Era un băiat bun, liniștit, care nu cerea nimic de la nimeni. Doar își ducea crucea, în tăcere.”
Psihologii avertizează că șocul unei pierderi poate distruge complet echilibrul unei persoane. În astfel de momente, reflexele cedează, gândirea se închide, iar pericolul devine uriaș. Slavisa a fost o victimă nu doar a unui accident, ci a unei dureri imposibil de dus.
Comunitatea din Majdanpek e înmărmurită. Oamenii aprind lumânări și se întreabă de ce. De ce trebuie ca un suflet atât de tânăr să plece? De ce, după atâta durere, nu i s-a dat măcar timp să plângă? Unii spun că Slavisa s-a dus după mama lui. Că nu a putut suporta despărțirea. Că Dumnezeu i-a luat împreună, pentru a-i uni în altă parte, acolo unde nu mai există boală și moarte.
O mamă și un fiu, plecați în aceeași zi. O familie distrusă. O poveste care nu se uită. Și un drum pe care, de acum înainte, copacii vor sta tăcuți, în amintirea celor doi.